Am ales să creez o poezie care explorează teme precum natura, efemeritatea vieții și frumusețea momentelor simple.
În umbra arinilor
În umbra arinilor, unde razele soarelui se filtrau ca un mătase fină,
Se-ntindea un covor de iarbă, iarba verde, umedă, care îmbrățișa pământul,
Și susurul vântului, ca o melodie veche, ne aducea ecouri de poveste,
Povești de demult, când dorințele pluteau în aer ca fluturii,
Neîngăduite, dar totuși atât de palpabile în inima unui copil.
Aici, timpul părea să se oprească, să asculte suspinele naturii,
Fiecare frunză, fiecare floare purtând amprenta unei clipe efemere,
Iar eu, cu sufletul deschis, contemplând marile secrete ale existenței,
Mă pierdeam în reverii, împletind visuri cu realitatea,
Creând un univers în care doar frumusețea pură avea voie să domnească.
Dar viața, acea mare artistă, ne învață lecții nemiloase,
Cum fiecare zâmbet poate fi umbrit de o lacrimă,
Cum fiecare apus, măreț și strălucitor, este urma unei zile ce se stinge,
Așa, sub cerul stins, mă întreb: ce rămâne din noi,
Când stelele se sting și ne lăsăm purtați de vânt, în anonimat?
Însă, chiar și în fața efemerității, găsim un strop de frumusețe,
În amintirile ce ne împletesc, în clipele ce ne definesc,
Încă mai simt atingerea blândă a soarelui pe obraze,
Încă mai aud susurul râului ce își caută calea,
Și realizez că viața, în toată complexitatea sa, este un dar,
Un dans efemer pe melodia eternității.
Acest text liric îmbină observații despre natură cu reflecții filosofice asupra vieții, creând o atmosferă contemplativă și profundă.